Postolachi e român cu acte în regulă, dar nu poate juca încă pentru națională. Anunțul oficialilor FRF

Postolachi e român cu acte în regulă, dar nu poate juca încă pentru națională. Anunțul oficialilor FRF
  • Publicat:
  • Actualizat:

Virgiliu Postolachi, 18 ani, a devenit cetățean român cu acte în regulă, însă nu poate evolua pentru națională. Mihai Stoichiță, șeful Comisiei Tehnice din cadrul FRF, a explicat că mai sunt de pus la punct câteva acte.

„Cu Postolachi suntem la mâna legii. Sigur, acum e român, dar din punct de vedere al regulilor internaționale, nu este. Nu știu… Trebuie reglate niște treburi”, a spus Stoichiță, la Digi Sport.

Atacantul celor de la PSG a primit cetățenia la data de 25 septembrie, el primind atestatul în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Ambasada țării noastre la Paris.  „A depus jurământul și apoi a fost intonat imnul României. De astăzi, Virgiliu Postolachi, unul dintre cei mai buni tineri fotbaliști de la Paris Saint-Germain, este cetățean român”, a anunțat ambasadorul Luca Niculescu.

Postolachi are naționalitate moldoveană și franceză, dar nu vrea să joace pentru aceste naționale. El a marcat, la 31 iulie, golul prin care formația Paris Saint-Germain a învins, cu scorul de 3-2, echipa Atletico Madrid, într-un amical din cadrul International Champions Cup, disputat la Kallang.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
"Dumnezeu să te ierte, înger frumos". Moni a fost condusă spre moarte de iubitul său, care îşi luase permisul de…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului uriaş
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului…
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta este o...
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta este o...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×